Un colț uitat de lume.
Am plecat, într-o zi mai caldă de iarnă, la Oltenița. Mergeam cu gândul să vedem Turnul de apă și Muzeul Civilizației Gumelnița.
Am ajuns destul de repede din București, chiar dacă drumul nu este prea bun.
Ajungem la primul obiectiv de vizitat – Turnul de apă în incinta căruia trebuia să fie un muzeu de artă. Spun trebuia pentru că acolo am găsit doar o ușă închisă. Construcția este interesantă și datează de la începutul secolului XX, dar cam atât.
Am plecat un pic dezumflați de aici spre Muzeul Gumelnița. Găsim un indicator care ne spune că a fost reabilitat cu fonduri Regio și trăgeam speranță că o să vedem ceva interesant.
Dar ușa era închisă. Mare păcat pentru așa clădire frumoasă. Am încercat să vorbim cu cineva de la primărie, dar fiind duminică, pe acolo erau numai persoane care asigurau paza și nu știau de ce nu este deschis.
După aceste „reușite”, de a vedea ceva, ne-am plimbat puțin prin oraș după care am mers la Ansamblul Udriște-Năsturel unde am fost mult mai norocoși.
Câteva cadre din Oltenița.
– Casa Creației
– La Ionescu
– Monumentul Eroilor
– Oameni
Date tehnice:
Data: 03.02.2013
Locație: Oltenița.