Cetatea Ineului

În oraşul Ineu, pe cursul Crişului Alb, între munţii Zarand şi munţii Codru Moma, la o distanţă de 57 km fata de Arad, se află o cetate cu o poveste dramatică.

Cetatea Ineului a fost ridicată la începutul Evului Mediu. Fortificaţia era ridicată la graniţa dintre Imperiul Bulgar şi Regatul Maghiar. În Evul Mediu, Cetatea Ineului a devenit reşedinţa unui cnezat românesc, însă prima menţiune documentară a fortificaţiei datează din anul 1295.

Având o poziție strategică pentru apărarea Transilvaniei, cetatea Ineului a avut o istorie extrem de zbuciumată. A făcut parte din fortificațiile lui Iancu de Hunedoara, a fost asediată şi cucerită de otomani în 1566 şi 1658, a fost reședință de sangeac (diviziune administrativă turcă), a intrat în posesia lui Mihai Viteazul în 1599, a fost cucerită de habsburgi, a fost centru de regiment grăniceresc care păzea graniţa dintre Imperiul Austriac şi paşalâcul de Timişoara, iar începând cu 1745 a fost părăsită.

Cetatea Ineu a fost întărită şi reconstruită în anul 1645, după planurile arhitectului Gabriel Haller.
Cetatea avea două rânduri de ziduri. Dintre acestea, a rămas în picioare cetatea interioară, construită sub forma unui pătrat, care are la colţuri bastioane circulare.

La interior, toate curtinele sunt dublate de corpuri de clădiri în care odinioară intraseră toate utilităţile (palat, apartamente private, capelă, depozite). Cele mai multe dintre decoraţiile interioare au dispărut sau au fost ascunse de renovările nein­spirate ale epocilor mai noi. Remarcabilă a fost odinioară poarta, dotată cu un pod cu trei punţi mobile. Cetatea era apărată pe o latură de apele Crişului Alb, iar pe celelalte de şanţuri umplute cu apă.

Chiar lăsată în paragină, cetatea a fost refolosită în timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849, când Ineul a devenit unul dintre centrele rezistenţei româneşti împotriva oştilor rebelilor unguri. Cetatea interioară a fost refăcută în anul 1870. La un secol distanţă, au fost realizate unele lucrări de restaurare, însă, apoi, vechea fortificaţie a fost lăsată din nou în părăsire.

Dincolo de povestea cetăţii, care arată astăzi într-o stare deplorabilă, edificiul mai ascunde o istorie tragică, cea a şcolii speciale create în timpul regimului comunist pentru cei cu deficienţe psihice şi fizice. Copiii de care atât părinţii, cât şi regimul se deziceau erau „închişi” aici. În prezent se mai păstrează amprenta copiilor care au trecut prin şcoala din cetate. Vechile duşuri aduc aminte vizitatorului de lagărele naziste, în care copiii erau nevoiţi să se spele o dată pe săptămână, când era apă caldă. În ceea ce priveşte soarta celor care au avut ghinionul să înveţe lecţia dură a vieţii între zidurile fortăreţei, lipsa mâncării, frigul şi nu în ultimul rând sistemul au făcut ca rata supravieţuirii să fie foarte mică.

Astăzi, toate acestea au rămas pradă istoriei, la fel ca întregul edificiu. După 1989, lucrurile s-au schimbat în cadrul acestei şcoli speciale, iar din 1998 aceasta, intitulată azi Grupul Şcolar „Sava Brancovici”, a părăsit clădirile cetăţii propriu-zise, folosind nişte anexe, al cărui interior a fost amenajat pentru săli de curs, dormitoare, ateliere, grupuri sanitare.

În prezent, cetatea este administrată de către Consiliul Local al oraşului Ineu. Deşi la nivelul administraţiei locale, cel puţin declarativ, au fost analizate şi s-au propus diverse planuri de refacere a monumentului, acestea au rămas în stadiul de proiect, deteriorarea monumentului continuând în ritm accelerat.

Date tehnice:
Data: 13.06.2013
Locație: Ineu, Arad.

1 Decembrie – Alba Iulia

Anul acesta, de ziua națională, am decis să fim la Alba Iulia.
Spre deosebire de manifestațiile din București, unde are loc doar o defilare militară pe sub Arcul de Triumf, în orașul Marii Unirii au loc mai multe manifestări dedicate omagierii zilei de 1 decembrie 1918.

Pe drumul către Piaţa Cetăţii am observat multe persoane care aduceau, sub o formă sau alta, tricolorul.

Piaţa era plină de oameni care au venit să asiste la eveniment.

Pe lângă tradiționalele depuneri de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, a fost o mică defilare de trupe ale armatei precum şi depunerea de coroane la busturile Regelui Ferdinand și Reginei Maria aflate în Sala Unirii. În piaţa a fost amenajată o scenă unde au avut loc concerte de muzică populară şi uşoară.

La depunerile de coroane, pe lângă reprezentanţi ai structurilor statului, au depus coroane şi membrii Asociaţiei Ţiganilor Căldărari Cazangii din Sebeş, Alba.

După depunerea coroanelor soclul statuii avea o salbă de verde cu tricolor.

Foarte multe steaguri tricolore.

Cadre cu oamenii prezenţi.

Au fost şi unii care au scandat pentru unirea Basarabiei cu România.

Alt grup organizat a scandat pentru salvarea Roşiei Montane.

Defilarea celor 6 plutoane.

Cu ocazia zilei naţionale au fost aprinse şi luminiţele de Crăciun.

Seara s-a încheiat cu un superb joc de artificii.

Date tehnice:
Locație: Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia

Castelul Bolyai

Domeniul Buia a fost menționat documentar pentru prima data în anul 1296. Se zice ca cea mai veche parte a castelului a fost ridicată pe la 1324 și ar fi aparținut lui Bolyai Gaspar. Prin 1532 familia a pierdut unele dintre proprietăți, castelul schimbând apoi de-a lungul timpului, mai multi stăpâni.
Castelul, în varianta actuală, ar fi fost contruit în 1542.
Voievodului Mihai Viteazul a initiat şi unele lucrari de înfrumusețare a castelului, însa, dupa numai doi ani, odată cu venirea cardinalului Andrei Bathory în fruntea Principatului, toate posesiunile domnului Țarii Românești au fost confiscate. După moartea sa, fiul său, cu toate ca era moștenitorul de drept al castelului, nu a mai reușit să intre în posesia sa.

Dupa anul 1930 castelul intră în proprietatea statului și este transformat în dispensar și casă de naşteri. Dupa instalarea regimului comunist fosta reședință nobiliară este transformată în CAP (Cooperativă Agricolă de Producţie), apoi depozit, iar mai apoi, prin 1970 este parasit. De atunci este într-un proces continuu de degradare.

Este o construcție cu patru laturi ce cuprindea și o capelă. De la aceasta s-au păstrat numai câteva picturi pe un zid.

Edificiul era destul de mare având locuințele dea lungul zidurilor de fortificație, pe una din părți locuind nobili. Fortificațiile erau prevăzute cu fante de tragere. Exista și temniță și loc de execuție pentru condamnați.

Din păcate, deși mai sunt ziduri ridicate, natura a pus stăpânire pe acest măreț castel. La unele zone fiind destul de periculos de ajuns.

Pentru a ajunge înăuntru am folosit o intrare boltită.

Circulă și astăzi tot felul de legende cu privire la turnul castelului unde se spune că era locul de execuție a condamnaților la moarte.
Despre teiul de la intrare se spune ca a avut un rol sinistru pentru că fusese folosit pentru execuții prin spânzurare.

Castelul este în administrarea comunei Şeica Mare, însă nu s-au ocupat de el deloc pentru ca nu sunt fonduri. Din păcate, foarte curând, daca nimeni nu face nimic, o să-l numim fostul castel din Buia.

Date tehnice:
Locație: satul Buia, comuna Șeica Mare, județul Sibiu.
Distanță: 304KM – București – Buia
Nu există nici un fel de taxă.

Data: 12.08.2012